Ioan şi unu roman

am visat că bunicul era în viaţă , îl visam peste tot 

era jumate-de-om şi mai puţin cancerul îi mânca din fiinţă până ajungea aproape de gât şi apoi rămânea aşa cu priviri schimonosite dar tăcute într-un tremur molcom, într-o timorare, tacită doar de dragul meu maşinile îl ocoleau, oamenii aproape că îi blamau prezenţa dezugstătoare în preajma copiilor lor bogaţi şi comfortabilicare nu aveau să afle vreodată ce e cancerul - cumloveşte sau nu iartă. dacă până şi tata a considerat că îţi dă o lecţie lăsându-te singur în ultimele clipe ce pot aştepta de la alţii, chiar şi în vis...... eşti întreg şi frumos în amintirea mea , bunicule.. plângi pe-al meuumăr.. sunt aici